La sfârșitul primului semestru al anului 2016, în România, a fost raportat un număr de 7,2 milioane de abonați la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale furnizate contracost, în creștere anuală cu aproape 5%.

Dintre aceștia, 4,6 milioane erau abonați prin reţele de cablu, 2,4 milioane erau abonaţi prin reţele satelit (DTH) și 89 de mii erau abonaţi prin tehnologie IP (IPTV).

La jumătatea anului 2016, rata de penetrare a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale la nivel de gospodării era de aproape 96%, în timp ce incidența acestor servicii recepționate în format digital a atins 60%.

Din totalul de 7,2 milioane de abonați la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, 60% erau din mediul urban, iar restul de 40% din mediul rural. Suportul de recepționare prin cablu este în continuare majoritar în mediul urban (75% din totalul abonaților prin cablu), restul de 25% dintre abonați fiind clienți din mediul rural.

În schimb, gospodăriile din mediul rural sunt deservite preponderent de rețele cu transmisie prin satelit de tip DTH – 59%. Urmând tendința ultimilor ani, numărul de abonați la serviciile de retransmisie a programelor media audiovizuale recepționate în format digital continuă să crească, ajungând la valoarea de aproximativ 4,5 milioane din totalul de 7,2 milioane de abonați. Numărul de abonați la servicii recepționate în format digital a înregistrat o creştere anuală cu 8%, reprezentând 63% din totalul abonaților la serviciile de retransmisie.

Datele din acest articol sunt furnizate de ANCOM, Raport Anual 2016

Link http://www.ancom.org.ro/uploads/links_files/RA_2016_FINAL.pdf